REFERITOR LA SOMAJ: În conformitate cu prevederile art. 16 alin 3) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă.
Vechimea în muncă poate fi dovedită cu carnetul de muncă, precum şi cu alte acte doveditoare, conform legii.
În situaţia persoanelor care au beneficiat de indemnizaţia de şomaj, perioadele respective constituie vechime în muncă numai dacă drepturile aferente s-au primit sub imperiul Legii 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, deoarece, potrivit art. 15 din acest act normativ, perioada pentru care o persoană este îndreptăţită să primească ajutor de şomaj sau de integrare profesională constituie vechime în muncă.
Întrucât Legea nr. 1/1991 a fost abrogată de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, începând cu data de 01.03.2002, data intrării în vigoare a acestei legi, această perioadă nu mai este recunoscută de lege ca fiind vechime în muncă.
Aşadar, numai perioada în care o persoană a primit indemnizaţie de şomaj în baza Legii nr. 1/1991 constituie vechime în muncă şi poate fi valorificată la calculul sporului de vechime.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2002, perioada în care o persoană a primit indemnizaţie de şomaj se ia în calcul pentru stabilirea drepturilor la pensie nu şi pentru acordarea sporului de vechime.
Prevederile legale invocate se aplică indiferent dacă o persoană a beneficiat de indemnizaţia de şomaj înainte sau după ce s-a angajat şi i s-a întocmit carnet de muncă.
În consecinţă, constituie vechime în muncă perioada în care un salariat a beneficiat de indemnizaţia de şomaj, cu condiţia ca drepturile aferente să fi fost acordate în perioada în care Legea nr. 1/1991 era în vigoare.
Astept o opinie avizata domnule Avramescu daca asa trebuie sa facem sau facem ca si pana acum adica o punem la vechime in munca.